Povestea Dariei!

Poveste Dariei a inceput in ziua in care mitica mea  a decis ca-i timpul sa iasa din pantecele meu. A fost o nastere grea, dar plina de emotie si bucurie ca imi voi vedea in sfarsit ingerasul, ca voi vedea fiinta aceea care imi tot dadea suturi, care nu ma lasa sa stau pe o parte, care nu accepta nici un tip de parfum, sapun, gel de dus, mancare.
A durat doua ore nasterea (s-a lasat asteptata) dar in momentul in care am vazut-o nu-mi venea sa cred ca e a mea, ca am fost in stare sa dau viata acelui mic ingeras, ma uitam la ea cum o curatau, cum o cantareau, cum o masurau si cum se chinuiau sa o reanimeze….dap sa o reanimeze.
Fetita mea nu respira cand s-a nascut… nu cum trebuia, era rece, nu reusea sa se incalzeasca, auzeam cum spuneau ca ceva nu e bine cu ea. Au pus-o intrun incubator si Daria Floriana nu se-ncalzea, nu stiau medicii ce are.Am nascut la 4.30 dimineata in ziua de Florii…a decis ea ca atunci e bine sa vina pe lume…si-a ales singurica numele..un nume si o data ce i-au purtat noroc, daca se poate spune asa.
Daria s-a nascut cu 2750g, cu o lungime de 47 de centimetri, nascuta la termen mi-au zis totusi ca fetita mea este prematura.”Prea putine kilograme pentru inaltimea care o are, uite ce  slabuta este mami, nici cordonul ombilical nu l-ai avut dezvoltat asa ca fetita ta nu este dezvoltata cum ar trebui.Asta o face un copil prematur.”
Dimineata la 9.00 m-au dus in salon, in toata acea zi eu nu ajunsesem la alaptat pt ca pirdusem mult sange la nastere, m-am rupt, m-au taiat(pt ca pe Daria mi-au scos-o ele, eu nu am avut contractii asa ca nu am putut sa-mping cum trebuie) si in toata acea zi nu am reusit sa merg sa o vad, eram atat de ametita ca in momentul in care m-am ridicat sa merg la ea, am cazut. Doctorita care era ziua , venea si-mi spunea “mami fetita ta nu se incalzeste, o avem la incubator la 40 de grade si ea tot rece este si cianotica.”

Eram speriata, disperata…abia seara pe la 18.00 am ajuns  la ea sa o vad, era singura intro camera, nu era intrun patut, era pe o masa conectata la aparate: asa arata prima noastra zi de viata, eram terminata nu-mi explicam cu ce am gresit in viata sa ma pedepseasca D-zeu in asa fel…dar ce vina are ea?De ce trebuie sa sufere ea asa, sa se chinuie sa respire, sa nu poata papa, sa nu stea la mica ei in brate?

Era un chin sa o vad asa de chinuita.Era conectata la aparate, i se dadeau antibiotice….pentru ca la Tulcea a fost diagnosticata cu PNEUMONIE DE ASPIRATIE.


Seara in jur de 20.00, doamna doctor de seara, m-a intrebat daca sotul meu a reusit sa-si vada fetita, la raspunsul meu negativ, ea mi-a spus cu o voce stinsa”cheama-l mami sa o vada si el, ca nu trece de seara asta, starea ei e grava,fetita ta moare.”
Toata lumea mea sa prabusit, eram o leguma umana care nu-si explica unde a gresit de ce nu am fost in stare sa o fac pe Daria un copil normal, ma uitam la ea si-i ceream ieratare ca se chinuie, nu-mi vene sa cred ca ingerasul meu, primul meu copil, pe care l-am asteptat atat si am luptat sa pastrez sarcina, nu va exista.Nu voiam sa concep asa ceva, nu voiam sa inteleg ca fetita mea este atat de bolnava inacat, nu va supravietui.L-am sunat pe sotul meu, a venit intrun suflet si ne-am petrecut noaptea asteptand…dezastrul.
Eram fericiti cu fiecare minut care trecea si Daria supravietuia, lupta sa traiasca.
Am ajuns la ziua 29 martie 2010, fetita mea trecuse de acea noapte, care spuneau ei ca nu va supravietui, ingerasul meu voia cu orice pret sa traiasca, ea nu a venit pe lume pentru o zi…ea avea planuri de viata cu mami si cu tati. Bineanteles ca medicii de la neonatologie din TULCEA (mai exact doamna doctor Dumitrache) imi spuneau ca nu-si explica de ce antibioticele nu-si fac efectul.”nu-mi explic de unde vine atata sange, de ce vomita doar sange, pe nasuc ii iese sange, pierde foarte mult sange, ii vom face o transfuzie, are nevoie de sange, dar mami degeaba  fetita ta nu va supravietui, imi pare rau sa-ti spun dar nu stim ce sa mai facem.” Ce era sa fac eu….ca mama disperata, fara nici o stiinta despre asa ceva, ce puteam face sa-mi salvez copilul?
Cum puteam sa-i dau viata de la mine, sanatate din a mea ca sa poata trai si sa ne bucuram alaturi de ea? Ei bine nu puteam face nimic omenesc.Am chemat preotul sa-mi boteze fetita, sa fie un bebelus care sigur va ajunge unde trebuie dupa botez.Cu lacrimi de disperare asculatam botezul si-mi spuneam ca trebuia sa fie altfel acel moment nu asa, dar speram la faptul ca botezul o va ajuta sa se faca bine, acum era sub aripa lui D-zeu, era increstinata, era una din ai lui si putea sa aiba grija de ea, sa mi-o faca bine printro minune.
In disperarea mea, ma rugam sa-mi indrume pasii catre un drum benefic pentru fetita mea, sa nu ma lase de izbeliste, e un copil dorit, iubit, voiam sa o cresc, imi doream sa fiu mama.
Mi-am luat inima in dinti si m-am dus la doamna doctor zicandu-i ca vreau sa plec cu fetita la bucuresti, vreau sa o duc sa se faca bine, sa-i faca si ei acolo un control si sa-mi zica daca ei pot face ceva pentru ea. Ei bine, aflati ca m-am trezit cu un refuz:”Mami, esti tanara faci alt copil, la Bucuresti nu au ce sa-i faca mai mult decat ii facem noi aici, ii vor da antibiotice si nimic mai mult, nu poate sa ti-o salveze nimeni, numai D-zeu daca vrea.Te rog du-te la ea si numai plange esti tanara faci alta.”Eram intrun cosmar? Trebuia sa ma trezesc sau chiar mi se intampla? Nu puteam crede urechilor.Nu-mi dadea voie sa-i acord o sansa fetitei mele la viata. O sansa la mie daca era, o voiam, nu voiam sa o las sa ne scape.
 .Plangeam si ma uitam la ea cat era de umflata in burtica, avea un discomfort groaznic, nu putea sa respire, avea un plaman plin cu sange si nu lucra, se chinuia doar cu unul, dar lupta.
Mi se spunea mereu ca nu va trece de noapte, pana la zi nu va ajunge pentru ca starea ei e grava rau, ei nu au mai vazut asa ceva in atatia ani de lucru.(30 de ani)
Am trecut si de acea seara, am ajuns la ziua 30 martie, aceesi situatie, transfuzie de sange aceleasi vorbe, asistentele plangeau cu mine, doctorita incerca sa ma “incurajeze” Daria mai deschidea ochisorii incerca sa planga, (nu se auzea plansetul, geamatul, din cauza plamanasului)si asa a mai trecut de o noapte, fiecare medic de garda care venea imi spunea ca daca Daria trece 24 de ore critice poate avea o sansa la viata, daca trece 72 de ore critice poate are sansa la viata, erau de trecut atatea ore dar nici un raspuns bun.Am trecut la ziua 31 martie 2010, numaram orele critice, ma bucuram de fiecare moment de viata la ei, ceream la medici sa plec cu ea sa ma lase macar una sa o iau, imi spuneau ca nu poate fi transportata ca depinde de aer, ca nu au aparatura necesara pentru ca Daria sa poata fi transportata in siguranta.Il sunam pe sotul si ne sfatuiam discutam disperati ce si cum sa facem sa ne salvam fetita.
Pe 1 aprilie 2010, m-am dus la doamna doctor Anghel si am implorat-o sa ma lase sa-mi iau copilul pe propria raspundere sa plec cu ea la bucuresti.I-am zis ca sun eu personal la SMURD ca platesc transport daca este nevoie dar vreau sa plec cu ea. Am rugat-o sa se puna in pielea mea, sa-si imagineze ca ea trece cu copilul prin situatia in care sunt eu.
Doamna doctor mi-a zis atunci ca imi da voie sa plec, dar nu la bucuresti ca ei nu contracte cu spitalele din bucuresti, ma poate trimite doar la constanta.Mi- a zis ca-mi va face dosarul, vor scrie ca fetita mea e banuita de malformatie congenitala si poate am noroc si ma accepta spitalul, ei au nevoie de date concrete nu de banuieli, dar la noi nefiind medici capabili care sa recunoasca o malformatie, neavand aparatura necesara pentru a face o ecografie sa se vada daca are malformatie fetita mea avea sanse sa fie respinsa.Iar am stat cu sufletul la gura, pana am vazut salvarea care venise sa ne ia, dar…..ghinion, salvarea nu o putea transporta in situatia in care se afla, Daria pana la C-ta murea sigur, ei pe salvare nu erau dotati cu tot ce-i trebuia Dariei pentru a supravietui.
Eram in situatia in care numai intelegeam de ce trebuie sa fie asa, de ce la noi in tulcea sunt numai scursuri la conducere si nu sunt in stare sa ofere posibilitati in cadrul sanitar.Sa nu poti salva o viata, ca salvarile sunt niste epave pe roti, ca spitalele sunt niste hotele degradate, fara nici un comfort, platim spitalizare, platim medicamente, platim sa murim?In acel moment al meu de disperare, o asistenta micuta si grabita imi spune.”mami vine smurdul sa va ia plecati la bucuresti, e singura posibilitate, directorul de la salvare a sunat la smurd si va veti duce la spitalul GRIGORE ALECSANDRESCU”.
Doamne cata fericire pe capul meu, nu-mi venea sa cred ca totusi, o mica sansa la viata avem….mica pentru ca medicul de pe smurd mi-a zis.“noi o luam, dar in starea in care este nu garantam ca va ajunge vie, asa ca va rog sa semnati ca ati fost de acord sa o transferati de la unitatea de aici la cea din bucuresti”.
Am semnat, aveam incredere ca Daria va lupta asa cum a luptat atatea zile, au urcat-o in elicopter, pe noi intro salvare si a inceput cursa pentru supravietuire.In momentul in care am ajuns in curtea spitalului si am vazut medicii, am vazut-o si pe ea intr-un incubator, am intrebat daca traieste, dormea atat de frumos si de profund.Medicii mi-au raspuns ca traieste sa stau linistita si m-au intrebat ce are, ce diagnostic mi sa zis ca are.In momentul in care am zis ca sufera de PNEUMONIE DE ASPIRATIE, medicii s-au uitat unul la altul si au oftat ridicand din sprincene, in minutele urmatoare mi-au bagat fetita la ecografie, au citit ecografia si fara a mai trage de timp mi-au explicat ca are atrezie, ca-i lipseste o bucatica de esofag, ca am venit prea tarziu cu ea, trebuia sa venim din prima zi de nastere nicidecum dupa 4 zile si ca vor incerca totusi sa o salveze, plamanul drept e plin de sange si cel stang 3 sferturi, asa ca vor vedea ei ce pot face pentru a-mi salva fetita, am semnat acordul si am asteptat…..mi-au bagat fetita in operatie pe 1 aprilie la ora 23.30, in JOIA Mare fetita mea era pe masa de operatie.

Am asteptat 3 ore cat a durat operatia, ne bucuram ca nu a iesit nimeni mai devreme din operatie, asta insemna ca Daria a rezistat si anesteziei si operatiei.In momentul in care a venit domnul doctor Danila Viorel, eram stresati, emotionati sa vedem cum au decurs lucrurile.Ei bine dansul ne-a spus ca operatia a decurs bine, au incercat sa-i faca ligatura directa a esofagului si acum sa speram ca va rezista operatia si mai ales ca va lupta Daria, ca va trece de perioada post-operatorie, ingerasul meu era inca cu semnul intrebarii pentru ca noi am ajuns tarziu la operatie, dar exista sansa ca micuta mea sa traiasca.Ne-au explicat ca daca nu va rezista operatia ,va fi nevoie de alta si atunci ii vor aplica un furtunas in abdomen care va duce la stomacel, iar partea superioara a esofagului ii va fi scoasa pe la gatisor.Ei bine am asteptat perioada post-operatorie 6 zile sa vedem cum decurg lucrurile, dar in momentul in care Daria sa trezit…..operatia s-a rupt, asa ca a fost nevoie ca pe data de 8 aprilie sa intre iar in operatie si sa-i aplice gastrostoma si sa-i scoata esofagul pe la gatisor, pentru a putea elimina saliva.Ei bine au intrat iar cu ea in operatie, pentru a doua oara, alte emotii, alte ore de asteptare, alta perioada post-operatorie, dar data aceasta cu o reusita, pana pe data de 20 aprilie, micuta mea a stat doar cu perfuzii, au incercat sa o puna “pe picioare” au imunizat-o i-au intarit organismul si de pe acea data au inceput sa o hraneasca cu laptic, cate putin crescand progresiv gramajul.

Ingerasul meu acceptase operatia, acum ii tratau plamanasii care nu “stateau chiar pe roze” asa ca a mai durat perioada emotiilor ceva timp, dar au reusit sa faca si asta sa fie bine.

Am avut probleme din cauza alimentatiei, vasele limfatice nu au rezistat asa ca Daria a facut pleurezie, i-au bagat tub de dren sa scoata tot lichidul si au asteptat ca vasele limfatice sa se sudeze singurele pentru a se stopa scurgerea de lichid, au tratat-o si pentru asta.Ne-am facut bine si de Inaltare, ne-au facut externarea. Daria era bine, fetita mea traia, ne hraneam artificial dar o aveam in viata, am luptat pentru ea, nu conceapeam sa nu fac nimic pentru un sufletel mic si nevinovat care a vrut sa se nasca, sa traiasca in momentul in care toata lumea zicea ca nu are sanse.

Daria  e o luptatoare le-a aratat asta tuturor care nu au avut incredere in ea.D-zeu mi-a indrumat pasii catre sansa vietii ei, mi-a dat taria de care am avut nevoie in acel moment, pentru a pleca cu ea si a o opera, apoi mi-a dat curajul si taria sa o ingrijesc ca pe un copil normal timp de alte 2 luni pana am ajuns in Germania, la operatia finala.Fericirea ne-a fost enorma cand am primit programarea la operatie in Germania, am ajuns acolo pe data de 15 august de Sf.Marie au fost 2 zile de investigatii medicale 16 si 17 iar pe 18 au dimineata la ora 8.00 au bagat-o pe Daria in operatie, operatia a decurs 6 ore, emotii, dar de aceasta data emotii de bucurie ca micuta mea va fi in sfarsit un copil normal, ca va papa pe gurita ei.

Aici medicii au facut ligatura directa a esofagului si a tinut, a trecut cu bine de perioada post operatorie, vindecarea ei a fost rapida, fara complicatii prea mari.
I-au schimbat gasrostoma, i-au pus una de-a lor pana se obisnuieste sa pape pe gurita, nu au scos-o ca nu cumva sa nu apara vreo problema, dar cel mai important este ca iubita mea in prezent papa pe gurita.Cu gastrostoma stam 3 luni ca nu cumva sa apara mici probleme de alimentatie, si atunci va fi nevoie sa fie intrun fel hranita.

Acum Daria este un copil normal.Papa pe gurita si le-a demonstrat tuturor ca D-zeu, exista, tot ce s-antamplat cu noi din prima zi de nastere pana la operatie, la plecarea in Germania, s-au intamplat doar in zile de sarbatoare, zile Mari.
Daria merge pe 7 luni si papa, rade si gangureste ca un copil care niciodata nu avut nimic.E drept mi-au salvat-o medicii, dar prin mainile lor a “lucrat” D-zeu.